Goi in fata destinului

Descriere

Am gandit si am scris aceasta trilogie parca ascultand o “fuga” de Bach. Sunt reluate si teme, si destine, si evenimente, intr-un alt context. De la o piesa la alta, “motivele” se repeta intentionat. Exista o simetrie a evenimentelor si destinelor in constructia trilogiei. Simetria destinelor lui Teicu si Petru sper sa indemne spectatorul la meditatie. Simetria destinelor lui Nica si Petru merita un gand din partea spectatorului. In simetrie sunt tratate dictatura din prima piesa si dictatura din ultima piesa: deloc identice. In prima parte dictatura si comunismul erau de substanta ruseasca, aveau infatisare de import. In ultima parte a trilogiei dictatura si comunismul sunt autohtone si poarta sigiliul etniei noastre: mai relaxate si esuate in “bascalie”, aducand vizibil a Caragiale. In ultima piesa este o reactie romaneasca la comunism. Diferentele socante dintre prima si ultima parte prin asta se explica.

In scena, timpul pare sa fi lucrat spre normalizare, dar nu timpul a fost hotarator, ci autohtonizarea. “Calea romaneasca” spre comunism a fost mandria noastra. Fondul era acelasi, de fapt, dar cata deosebire in formele de manifestare. Dictatura autohtona a fost mai rafinata, mai parsiva, chiar mai ingaduitoare, deoarece era si mai sigura pe puterea ei. Se instalase, functiona, avea adepti, devenise o institutie “onorabila” recunoscuta si agreata peste hotare, pastrarea aparentelor devenise o necesitate. Dictatura “plutea” peste tot, ameninta cu formele ei de represiune ascunse: nimeni nu mai era azvarlit in inchisoare pe o simpla declaratie, dar era “rotat” din functie sau indepartat pe motive de alta natura decat cele politice, puscaria era inlocuita cu marginalizarea si supravegherea. Erai medic si maraiai la Bucuresti? Ramaneai tot medic, dar, din necesitati, deveneai medic la Dadarlati si seful de post iti arata atata simpatie incat venea zilnic sa te vada. Chiar ca sa te intrebe daca nu-ti lipseste ceva.

Trilogia cred ca mai arata ca regenerarea raului este infinita. Florea, Ponor, Stancu supravietuiesc prin adaptare rapida. Ei sunt SIDA societatii noastre contemporane: impotriva lor se pare ca nu exista leac. Problema se pune astazi dramatic: se va gasi antidotul sau se va adapta organismul? Intrebarea este hotaratoare. Omenirea va descoperi antidotul SIDA sau, pierind un numar imens de indivizi, in cele din urma specia se va adapta genetic si boala va deveni inofensiva, dupa cum sunt regiuni unde sifilisul nu mai produce nici un simptom, fiind asimilat de organism?

Autor: Tudor Popescu
Editura: Nemira
Nr. pagini: 152